Copilul de ... noi

Dupa multe framantari si nopti nedormite cred ca am ajuns la o concluzie...Nu exista oameni maturi!
Crestem, ne mutam, plecam din familia noastra pentru a ne face familii noi.Dar cele mai mari temeri si incertitudini le ducem cu noi,pentru tot restul vietii.
Si cand crezi ca viata si circumstantele te-au fortat ca intr-adevar, sa devii adult,
odata si pentru totdeauna...Copilul din tine zbiara sa iara la lumina.Naivitatea de care dai dovada e mai mare decat adultul din tine.
Crestem,devenim adulti,imbatranim...dar pana la urama ramanem o gasca de copii, care alearga sa-si gaseasca locul pe terenul de joaca.

Oare e posibil sa te maturizezi?Chiar si atunci cand zicem in gura mare m-am maturizat, nu mai sunt un copil!!!Oare e adevarat?
Nu suntem noi copii cand incalcam regurile pe care ni le autoimpunem, facem urat cand lucrurile nu merg cum vrem noi, spunem secrete prietenilor si incercam sa gasem alinere oriunde o putem gasi?
Oare jucariile sau schimbat in calculatoare si telefoane, oare temele de la scoala nu sunt proiectele de la lucru, oare parinti raman tot parinti chiar si atunci cand ai 40 de ani, oare bunicii nu sunt niste copii atunci cand cer o cana cu apa...o lume plina de copii.
Timpul ne poarta prin anii vietii si noi naivi din fire, de fapt niste copii cu vise, continuam sa speram...ca intr-o zi totul va fi bine!