Om mare

Imi aduc aminte cum la 14 ani imi statea gandul numai la un lucru. Cum sa fac sau ce sa fac ca timpul sa treaca mai repede ca sa implinesc 18 ani. Cand, in sfarsit, am facut 18 ani si am remacat ca timpul trece, dar lucrurile nu evolueaza atat de repede cum vroiam eu si nici cum doream eu, asa ca am inceput sa-mi doresc sa implinesc mai repede 20. Convinsa ca la schimbarea prefixului se vor intampla numai lucruri frumoase la fel ca in filmele pe care le urmaream la tv.
Viata de om tanar si-a urmat cursul alaturi de prieteni, de cursurile de la facultate, de verile petrecute la mare, de cabane, de prima slujba, prima diploma si apoi a doua. Dar la anumit moment, nu mi-am mai dorit sa ... cresc mare.
Am impresia ca timpul trece prea repede si nu are rost sa-l mai sacai si eu. Primul semnal ca ceva nu e bine a fost atunci cand stateam la povesti cu prietenele mele si avem amintiri "pe vremea noastra..." Ceva si mai aiurea a fost atunci cand mi-am dat seama cu nu mai astept cu aceasi nerabdare ca pana acum ziua mea. Ma gandesc doar la faptul ca a mai trecut un an.
Are rost sa mai zic ca acum vreau sa implinesc iarasi 18 ani. Imi aduc aminte o vorba pe care nu mai stiu unde am auzit-o "Da-mi Doamne iarasi 18 ani, dar cu mintea de acum pentru ca sunt sigur ca nu o sa mai fac aceleasi lucruri si o sa fiu mult mai intelept!". Cata dreptate!
Un lucru e sigur daca nu ar fii existat sexul, bautura si faptul ca poti face tot ceea ce vrei fara sa mai dai explicatie parintilor viata de "om mare" ar fii un mare shit!

Just me,