De cand te nasti si pana mori viata e un sir de intrebari.De ce m-am nascut? De ce e azi diferit de maine? De ce eu si nu altcineva? Cum azi sunt vesela si maine plang?De ce fericirea dureaza doar trei zile?...si pot sa continua asa la infinit fara sa ma opresc din a-mi pune intrebari.
Uneori gasesti raspunsuri la intrebari, cauti si pe google si tot gasesti un raspuns care sa te multumeasca cat de cat.
Mai greu e cand intrebi pe cineva si raspunsul vine sec "nu stiu, imi pare rau". Te gandesti, in sinea ta, nu e o intrebare grea ... de ce nu poate sa-mi dea un raspuns?
Ma gandesc eu cand raspund cu traditionalul "nu stiu", oare chiar nu stiu raspunsul sau nu vreau sa zic ceea ce gandesc.Poate doare raspunsul meu si mai bine tac ... sau raspunsul e vag si fara sens.
Oare asa se intampla si cu lumea din jurul meu atunci cand raspunde cu "nu stiu"...evita sa ma raneasca ascuzand crudul adevar?
Intrebari fara raspunsuri si raspunsuri care nu te lamuresc.De asta avem parte!
De cand esti mic incepi sa pui intrebari adultilor de lucrurile care te inconjoara,iar raspunsurile lor nu te fac decat sa te bage in ceata...
Pe parcursul vietii intrebarile, ca si raspunsurile, devin mai complexe, iar raspunsurile sunt pe masura asteptarilor...sau nu.
Dar ce te faci cand raspunsul e "nu stiu"?
Te pierzi in ochii lui si iti vin atatea intrebari, atatea lucruri fara sa sti cum au ajuns acolo si tu te lovesti de "nu stiu ce sa zic", "nu stiu ce sa fac"," nu stiu sa-ti raspund la aceasta intrebare","pur si simplu nu stiu"...
Eu intru in panica atunci aud "nu stiu"...dincolo de aceste cuvinte e un crud adevar...adevarul care nu vrea sa-l zica...adevarul ca nu mai vrea sa ma raneasca...o face destul doar ca nu stie...
Raspunsul e dincolo de cuvinte ... raspunsul e in noi ... doar noi putem sti raspunsul la intrebarile care conteaza ... eu stiu ca dincolo de cele 2 cuvinte ... e ... al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu