Varful Cozia

Duminica asta m-am imprietenit si eu cu muntele si deja cred ca incep sa ma indragostesc.

Nu sunt amic cu muntele, intotdeauna am admirat frumusetea muntelui din afara, de pe sosea, din poze.

Duminica asta atunci cand un prieten mi-a spus ca vrea sa mearga pe Varful Cozia, am zis "De ce nu?".

Trebuie sa recunosc ca nu mi-a fost foarte usor sa urc, poate ce m-a ajutat a fost optimisul persoanelor din jur si incapatanarea mea de a reusi. Au fost si momente in care m-am oprit si am zis "nu mai pot", dar telul era varful. Imi placea sa-mi spun "o sa fiu mai aproape de cer cu 1 660 m".

Cand am ajuns acolo sus - senzatia a fost de nepretuit. Efortul si toate durerile parca le-am uitat. Privelistea si intregul decor natural te lasa sa visezi. Momentul - fara cuvinte.

Muntele e superb emana o energie si o caldura de nedescris. Te face sa uiti de grijile din oras, de rautatea oamenilor, de ceea ce in oras te face trist si nefericit ... de tot si toate. Acolo sus esti tu, cu tine, cu gandurile tale ... am simtit ca sunt fara griji. Esti tu si linistea momentului.

Multumesc



Just me,