Experienta e de "vina"

Eu nu pot sa caracterizez cu adevarat pe mai nimeni. Nu pot sa zic despre X ca e cu siguranta nu stiu cum. Nu mai am curaj sa bag mana in foc pentru nimeni. Oare nu ascult lumea cum trebuie sau oare sunt precauta si retinuta in caracterizari? Ah? Nu stiu. Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar am reusit in timp sa-mi schimb parerea la 180 de grade despre diverse persoane. Asta ma face un prost cititor de oameni sau o persoana flexibila, deschisa?
Mi s-a intamplat, in dragoste, sa joc si sa pierd. Sa fiu sigura ca celalalt o sa reactioneze intr-un fel anume la faptele mele si el sa reactioneze fix invers. Nu va puteti imagina soc mai mare, mai ales cand erau puse in joc sentimente cu adevarat profunde. Tare mi-ar placea sa pot sa aud macar 15 minute ce gandeste cel de langa mine. Sa nu-si mai cenzureze vorbele, sa le dea drumul asa cum le gandeste.
Sau mai bine nu! Poate nu mi-ar placea sa aud exact ce gandeste, uneori e bine sa te cenzurezi, un fel de protectie. Ah! Nu mai insist sa aud ceea ce vreau sa aud. De multe ori raman uimita!
Oameni buni, mama in schimb, citeste omanenii perfect. Si-a spus o data o parere despre cineva. Eu i-am contrazis spusele, i-am zis "Nu are cum! E ca mine!" Peste cativa ani s-au dovedit corecte. Ah! Urasc sa tot aud "Ti-am zis eu!" Cum face mama treaba asta? Cum citeste de la primul salut un om? Poate e de "vina" experienta de viata. Habar nu am! Cel mai bine stie sa ma citeasca pe mine. De la primul salut stie daca sunt suparata sau nu, daca am mancat sau nu. Incredibil!! Ma scoate din minti!

Vreau si eu asa ceva...Oricum se pare ca nu s-a mostenit genetic absolut nimic.

Just me,