Alerg

Exista momente in care razi asa fara motiv. In care te relaxezi de toate grijile si simti clipa aceea ca e doar a ta. Simti momentul, sentimentul. Simti ca traiesti, zambesti si nu stii de ce ...

E important sa gasesti putere sa zambesti dupa toate lucurile grele, pardon rele.

Uneori am impresia ca alerg dupa iluzi si vise ciudate, iar atunci cand simt ca nu mai pot ma opresc brusc din visare. Creierul imi spune timid ca ceva nu e in ordine. Imi trimite diferite semnale pe care bineinteles eu le ignor. Dureri de cap, de picioare si de burta sunt primele semnale ca alerg prea mult. Zic gata si pun punct. Strig in gura mare nu mai pot - am obosit!!

Alerg ca stiu ca dupa linia de finish o sa gasesc ceva minunat, ceva care sunt sigura ca e ceea ce am cautat tot timpul. Greu e drumul si obositoare alergarea. Visam inca de acum cativa ani ca o sa ating obiectivul ca urmare am ignorat toate durerile. Uimirea ... a fost mare, dar nu o scriu aici. O stiu eu si o stie si uimirea!

Cand creierul spune nu mai pot gasesti resurse sa mai mergi un pic.
Eu ma opresc un pic. Respir...
Am obosit!