Ei. Prietenii mei

Nu a mai ramas nimic pe lume care sa ma mai uimeasca. Se intampla tot felul de lucruri ciudate in jurul meu. Poate am si eu un gram de vina, dar totusi ...

Incet, incet am inceput sa pretuiesc oamenii noi care apar in viata mea. Sa-i cunosc incet, dar sigur si nu prea bine. Imi place ca nu le cunosc defectele, sa nu le stiu toti piticii. Am inceput sa nu-mi mai placa sa ajung in acel punct in care sa-i cunosc atat de bine incat sa stiu cand se fofileaza si cand nu, cand face un gest din obligatie, cand spune ceva doar ca vreau eu sa aud. Sa-i privesc in ochii si sa vad cat de mult ma mint, cat de superficiali sunt, falsi si egoisti.
Asta ma sperie la culme, sincer!

Imi plac prietenii mei vechi din liceu si facultate, de care nu mai stiu mare lucru, dar pentru care ma bucur cand aflu cate-o veste buna despre ei. (!Facebook rules).

Imi plac oamenii care nu se pisicesc, care nu par ca-i tragi de firele din fund atunci cand vorbesc cu mine, care zic lucrurilor pe nume si-mi mai plac oamenii care nu te judeca dupa relatii, dupa ceea ce ai facut sau nu, dupa prietenii pe care ii ai sau oameni cunoscuti.

Imi plac oamenii deschisi la minte, frumosi la suflet, care emana liniste si care nu trebuie neaparat sa stie ca sunt nascuta in august, dar care stiu ca imi place sa rad si sa iubesc mult, foarte mult.

Imi plac si ii iubesc pe putinii mei prieteni care le stiu toti piticii, mai mult le stiu fiecere pitic dupa nume, le stiu defectele si le cunosc fiecere gest, pe ei ii tin pentru mine, pentru sufletul meu. La ei nu ma sperie nimic, pentru ca ei sunt acolo "no matter what".

!E bine sa treci prin viata alaturi de prieteni, dar stii cand sa imbratisezi si cand sa intorci spatele?

Just me!