Fara de pacat

Se spune ca cel fara de pacate sa arunce prima piatra. Cine mai are curaj sa ridice piatra?
Traim intr-o lume in care viteza ne conduce in neprevazut. Unde azi ai tot, iar maine te duce in necunoscut. Exista momente in care oamenii din jurul tau te surprind frumos, cu lucruri placute, dar ce faci cand nu? Acorzi a doua sansa sau pleci pe un alt drum .. mai bun?

Cred ca viata e plina de momente frumoase si uneori comiti acte pline de pacat fara se te gandesti la consecinte, fara a crede ca o sa ranesti vreodata pe cineva. Cand te trezesti din visare si realitatea te trezeste urat, realizezi ca ai multe de pierdut. Poate chiar zambetul ala frumos de sub nasul tau care te face unori sa te pierzi in visare.

Pentru a fi fara de pacate, necesita in primul rand iertare absoluta, dar atunci cand amintiriile sunt reimprospatate de rani deschise e dificil sa mai gandesti la rece. Te afli din nou pe un drum cu mai multe necunoscute. A ierta este cea mai nefireasca dintre emotiile umane, dar necesara.

De-a lungul timpului comitem acte cu intentie, fie bune, fie rele care necesita iertare. Uneori daca ai noroc, daca esti cea mai norocoasa persoana de pe planeta asta, atunci cand gresesti ... o sa fi iertat!
Te intreb: oricat de mare grija ai de ulciorul ala plin cu apa, el tot se sparge ...

Just me!

I love my job! Reclamatia

O clienta foarte iritata de raspunsul meu la problema ei:
- Domnisoara, va rog sa-mi dati o coala de hartie. Vreau sa va fac o reclamatie! Cum va cheama?!
Ii pun pe ghiseu o coala de hartie si ii spun: - Alexandra C.
- Domnisoara si ce sa scriu in ea?
- Ce doriti dumneavoasta!
Liniste un minut bun!
- Dar cum sa formulez?!
(Eu, foarte ironic) - Nu va suparati vreti sa o scriu eu?!
Se luminieaza la fata: - Daaaaa! Va rog!

Mno, asa e culmea: sa mi se faca o reclamatie - e ok, dar sa o compun si scriu eu - parca e prea ciudat!

!Pana la urma am rezolvat problema amiabil.
Fara reclamatie!

Sweet smile! Masina lu' tata

Tata se duce cu o sticla de doua kq de apa la masina. Vine suparat la mine:

- Alexandra, masina pierde apa?! Stiai?!

- Poftim! Cum adica masina pierde apa?

- Am urmarit-o si pierde apa. Ieri i-am pus apa si azi nu mai e. Ceva s-a intamplat? Ce i-ai facut?!

- La naiba! Eu de patru ani o alimentez cu benzina si tu vi acum si-mi spui ca ea pierde apa?!

Normal in perfectiune

Cei care ma cunosc stiu ca sunt o persoana foarte perfectionista si-mi place ordinea si curatenia. Uneori exagerez, dar ce sa fac am si eu colectia mea de pitici.

Acum cateva saptamani am fost singura acasa si mi-am propus: (recunosc mi-am facut si o lista) sa las multe vase murdare in ghiuveta, sa las patul nefacut, haine imprastiate prin casa.

Ce am reusit?

Am reusit sa las o cana nespalata in ghiuveta (da! doar una - restul le-am spalat), dar pe la trei m-am trezit si am spalat-o. Ehh! ce sa fac era in drum! Oricum vroiam sa beau o cana de apa si vroiam exact din aia.

Dimineata am lasat patul nefacut (aroganta mea), dar inainte sa plec la job ma uit si observ ca nu sta bine pilota si perna nu e frumos aranjata. Aranjez un pic si zic: "Nu Alexandra! Pleaca!" Incui usa, ajung pe la etajul doi, oftez si ... Bineinteles ca am facut patul apoi, am plecat la job, dar de data asta multumita!

Haine aruncate prin casa nici nu se mai pune problema, nu au existat!

Exista un singur loc unde nu sunt organizata si recunosc oricand - dulapul meu cu haine! 

Fac curat in fiecare saptamana! De ce? Pentru ca in graba de dimineata unele haine nu mai stau exact asa cum ar trebui ... la dunga! Uneori stau si cinci - sase ore sa aranjez hainele milimetric, dupa culori si textura.

Imi amintesc cum intr-o zi vine pe la mine o persoana draga mie (pe atunci) care-mi stia piticii si ma intreaba imediat ce a intrat in casa "Care e dulapul tau cu haine?!" Deschide larg usile dulapului si exclama usurat: "Ce bine ca hainele tale nu sunt aranjate perfect! Esti un pic mai ordonata ca mine!"  Ma imbratiseaza usurat! Zambesc laaaarg!

Ce nu stia el: inainte sa vina am avut o eu o presimtire si am "aranjat" hainele sa arate mai dezordonate! Simpatic! (:

Poate sunt o persoana extrem de perfectionista cu mine, cu lucrurile pe care ma inconjoara si recunosc uneori si cu oamenii din jur, dar asta nu ma descurajeaza chiar deloc.

Poate par un pic ciudata (mai mult), dar si noi astea perfectionistii stim sa fim uneori dezordonati. Ma intreb oare cei dezordonati reusesc sa fie perfectionisti?

Just me!

Alergie. Alune

In urma cu cateva luni, mai precis prin martie, am descorperit ca sunt un pic (mai muuult) alergica la alune. Desi, pana atunci nu ma omoram eu cu alunele si nici nu prea aveam pofta de asa ceva mai aproape niciodata, ceva necurat se intampla acum cand stiu ca sunt alergica.

Vreau sa mananc aluneeeee!! Toata ziua!

Ce ti si cu poftele astea?!

Acum vreau alune in fiecare zi: vreau in ciocolata, vreau varsate cu paprica sau fara, vreau sa le gust in prajituri sub forma de peanut butter ... uite asa!

Dar, alergia e alergie si corpul meu reactioneaza: bubite rosi pe tot corpul la fiecare aluna consumata! Stiu! Trist!

Siti cum sta treaba cu fructul inerzis, cand stii ca nu mai ai voie ... parca atunci te mamanca mai tare si-l doresti mai mult. Asa si eu, cand stiu ca nu mai am voie parca atunci e pofta ce o doresc, desi sunt constienta de consecinte!

In viata de zi cu zi//Ridic palaria mon cher: e la fel!

Just me!

Normal!

In ultima perioada am auzit mai mult decat e normal "Alexandra e foarte normal?!"

Ce inseamna normal? Incerc sa-mi dau seama ce inseamna normalitatea in socetatea asta in care lucrurile sunt atat de atipice uneori.

Incerc sa ma comport normal toata ziua in ciuda tuturor regurilor, care ma sufoca si nu ma lasa sa fiu eu - vie! Poate ca nu ma incadrez in tiparele societatii sau poate gandesc eu dincolo de normalitatea societatii. Cert e ca unori stau si ma gandesc: e normal?!

Normal e sa ma supun normelor si regurilor de la job, sa fiu sobra si sa nu gresesc nimic. Asta ma face sa lucrez dupa: norme, reguli si proceduri. Orice abatere de la procedura e o incarcare a normei => aduce sanctiuni. 

In viata e normal sa traiesti dupa norme si reguli? 

Raspund: NU! Unde ar mai fii funul si adrenalina? Am uita de noi ca suntem vii? Zambesc si zic: ador sa incalc regurile cu ... mine uneori! Pana uit de regula, iar asta duce la sanctiuni ...

E normal sa ma consider normala. Daca spun despre mine ca sunt o persoana plina de viata, mereu zambitoare, sociabila, am o relatie buna cu cei din jur si sunt multumita cu mine ca adult. gasesc o parte pozitita in orice lucru, vad doar oameni frumosi si daca mai pun si faptul ca stiu sa iert totul foarte repede (trei zile) ma face sa cred ca sunt un om normal. Normal pentru mine, poate anormal pentru altii.

Sociabil, plin de viata ca adult + femeie = te pune uneori in situarii ridicole, iar oamenii incep sa te eticheteze. A ierta orice la persoanele din jurul meu ma face sa fiu diferita de restul, iar diferit intotdeauna e anormal. Ca nu stiu, nu am invatat si nu reusesc sa fiu egoista cu oamenii - tind sa cred ca nu e normal. 

E normal sa zambesti atunci cand cei din jur te critica !sper, dar la fel de normal sa te sprijine prietenii atunci cand !la naibaaaaaa chiar ai nevoie.

Normal e sa fii ... nu conteaza unde, cum si ce faci! 

Deci, cum sta treaba intre normal si anormal?! Nu stiu, si nici nu ma intereseaza!

!!Tind sa cred ca a gandi si a trai "diferit" e cat se poate de normal.

Just me!

Poezie: Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului ...

Nichita Stanescu