In ultimul timp aud de la prieteni, amici si chiar de la mama acelasi lucru "In viata toate lucrurile se intampla cu un scop!" In cele mai multe cazuri gasesc scopul tuturor intamplarilor prin care trec, a starilor si trairilor mele, dar exista si acele situatii in care nu le gasesc rostul.
In viata, multe lucruri depind strict de noi, de actiunile noastre, iar daca rezultatul actiunilor noastre nu e cel asteptat, asta inseamna ca nu am decis corect sau ele s-au intamplat conform unui scenariu prestabilit. Pe cine sa dai vina, pe decizia pe care ai luat-o/sau nu la momentul respectiv, ori te cobori intr-o lasitatate deprorabila si nu-ti recunosti gresala si mergi pe a doua varianta. Majoritatea
suntem tentati sa atribuim totul destinului, iar de cele mai multe ori
chiar suntem indreptatiti s-o facem.
Familia nu o poti alege, ea ne-o da Dumnezeu, pretenii si omanenii din jurul tau sunt rezultatul alegerilor tale. De cand te trezesti dimineata si pana te intizi inapoi in pat sunt doar o insruire de decizii luate doar de tine. Intotdeauna am apreciat oamenii care adorm imediat cand pun capul pe perna, asta inseamna ca traiesc frumos, fara sa regrete nimic. Cei cu regrete au insomnii!.
Cu totii ne-am dorit sa fim perfect
sanatosi, dar din pacate sunt multi dintre noi care ne nastem cu
deficiente, malformatii, boli incurabile. Pe cine sa dai vina? Am auzit de prea multe ori "Destinul asta! Ce ti-e scris in frunte ti-e pus!" sau poate cel mai enervant e "E o cruce pe care trebuie sa o porti!" De ce? Nu intru in detalii, dar aici a cui a fost alegerea, cine a gresit?
Unele lucruri sunt asa cum sunt si in ultimul timp nu am vazut pe nimeni sa faca minuni, dar exista acele detalii care pot face diferenta. Un zambet pentru oricine altcineva e ceva insemnificativ, cand poate pentru altcineva e ca o raza de soare.
Cand viata nu mai e subordonata destinului? Atunci cand sunt la mijloc doar alegerile noastre. Multi dintre noi am pierdut in viata prieteni, amici si chiar iubiti doar pentru ca nu am stiut sa facem alegrea corecta la momentul potrivit. Nimeni nu stie cand e momentul potrivit, dar nimeni nu asteapta sa gasesti momentul.
Viata e prea scurta si nu ne permitem luxul in a face si cele mai proaste decizii! Asa ca ar trebui sa acordam un pic mai multa atentie deciziilor pe care le luam, alegerilor pe care le facem, pentru ca viata nu e in totalitate subordonata destinului.
Sa fim noi stapanii vietii si nu viata stapana noastra!

Traieste fiecare secunda;)http://www.youtube.com/watch?v=KMc5HSCOLoo&feature=related
RăspundețiȘtergere