O colega de servici in urma cu ceva timp ma suna sa-i fac rost de cartea "Splendida cetate a celor o mie de sori", de Khaled Hosseini. I-am cumparat-o si am rasfoit-o doar asa un pic fara a citi niciun paragraf din ea. Mi-a ramas in minte poza de pe coperta si atat.
O sun acum cateva zile si ii spun ca mi-as dori sa o citesc si eu. Ma trezesc cu ea in mana si-mi dau seama ca e un bestseller scris intr-un stil simplu, fara pretentii si artificii inutile.
Sincer m-am acomodat greu cu cartea si cu actiunea care se desfasoara in Afghanistan, pe fundalul ultimilor treizeci de ani, adica mult razboi. Nu este o carte usoara, dar subiectul e superb, deloc pentru sufletele sensibile. Pe ici pe colo se poate strecura cate o lacrima sau un oftat. Unele pagini le-am trait intens si cred ca nu am respirat citind fraze intregi. Recunosc am plans pe alocuri, pentru ca e genul de carte care te tulbura si te revolta. Poate pentru ca nu inteleg lumea lor si cu siguranta nu o sa o inteleg vreodata.
Destinele a doua femei care la un monent dat se impletesc in Kabul. O prietenie pana la sacrificiu. O poveste de dragoste deloc romantata. Povestea de dragoste surprinsa m-a fermecat si m-a facut sa visez cu
ochii deschisi la emotia sunetului vocii baiatului pe care il iubesti, a
senzatiei pe care o ai atunci cand se afla in preajma ta, a jocurilor
care treptat se transforma in realitate.
Nu zic mai multe pentru ca ar fii pacat sa va stric placerea de o citi.
Cartea o recomand. Pentru ca, in ciuda cruzimii pe care o gasesti in paginile ei, are ceva demn. Are o forta interioara greu de crezut, ceva greu de gasit printre bombe si torturi.
Sa citesti neaparat si Parinoush Saniee "Cel care ma asteapta"!
RăspundețiȘtergere