Momentul cand totul s-a schimbat ...

Daca ar trebui sa ma iau dupa zodie (leu) ar trebui sa fiu o persoana foarte incapatanata mandra si orgolioasa.  Cu ultimele doua sunt de acord si chiar sunt constienta de ele, le consider uneori defecte uneori calitati, dar nu asta e ideea. Problema mea e incapatanarea. Sunt incapatanata si nu ma opresc pana nu am ceea ce-mi doresc, desi asta presupune uneori suferita si lacrimi grele pe obraji. Uneori dupa lupte seculare mai si renunt, dar nu asta e ideea. 

Imi aduc aminte cand a inceput totul: 

La sfarsitul clasei a X-a o colega a venit la mine si mi-a zis: 

"Alexandra sunt mai buna decat tine. Eu sunt a treia din clasa ...

 Aaa tu esti doar pe pozitia 16. Trist"

In clipa aia am avut un moment de deconectare de la lume. M-a durut pentru ca mi-a atins orgoliul. Nu vreti sa stiti ce vara am avut plina de nervi, iar apoi de strategii si planuri. Cum sa reusesc sa am note bune fara prea mult efort.

Vara a trecut si semestrul 1 a clasei a XI- a inceput.

Planul era simplu: cum profesori predau cele mai usoare lectii in primele saptamani, eu eram cu mana pe sus sa ma asculte. Mi-am facut note de 9 si 10 in prima luna, iar apoi am stat relaxata tot semestrul. La sfarsitul primului semestru din clasa a XI-a, se trage linie si IO a treia  (nu puteam sa "depasesc" tocilarele clasei, doua la numar) iar colega mea dupa mine. 

Ma duc la ea:

"A cata esti din clasa?! Aaaa a patra?! 
Dupa mine?!"

I-am zambit si recunosc si acela a fost momentul meu.

Sincer atat mi-am dorit: sa ma duc la ea si sa-i spun ca nu e mai buna decat mine.

Da! Am asteptat aproape un an sa ma pot duce la ea si sa-i spun asta. Am pierdut nopti invatand si am petrecut dimineti cu cartea in fata, nu am mai iesit in oras cu prietenii si chiar am invatat. Plangeam cand luam un sapte si nu-mi mai iesea media. 

Cireasa: A venit in semestrul doi cand directoarea liceului vine cu un anunt foarte important: "Primi trei elevi din fiecare clasa au castigat o excursie gratuita in Franta!"

Big smile! Am mers!
Ea nu.

Ca sa merg in Franta i-am promis tatalui meu ca o sa i-au premiu. Am luat! Trei!

Nu am fost nicodata genul ala de copil "tocilar", dar credeti-ma cand m-a atins si sincer vorbesc, daca nu era ea eu nu eram cine sunt acum.

Cu siguranta colega mea din liceu nu stie, dar mi-a schimbat viata. Dupa ce am reusit sa fiu a treia din clasa mi-am dat seama ca-mi place sa fiu acolo sus. Atunci am primit prima lectie de viata pe care am descoperit-o singura. E greu drumul spre o reusita si presupune foarte mult efort, dar mai greu e sa te menti sus. Pentru ca o data ce ai "admirat" privelistea e imposibil sa mai cobori si sa privesti muntele de jos.

Multumesc!